Istoricul Bisericii

Așezată în centrul orașului Caracal, biserica este zidită în formă de cruce. Deasupra intrării se află o mică placă de marmură, cu următoarea inscripție: „Această sfântă biserică s-a refăcut de tot de doamna cocoana Stana, a răposatului Dincă Mihai Moga, la 1881."

Era cunoscută inițial sub numele de „Biserica Roșie", fiind construită din cărămidă și rămasă multă vreme netencuită. După ipoteza istoricului Locusteanu, ea a fost zidită în 1647 de Pan Pascal, vel Căpitan, și restaurată ulterior de Varlaam Condicaru — o datare remarcabil de apropiată de calculul nostru independent, bazat pe aniversarea de 375 de ani celebrată în 2021 (jurul anului 1646). Un pomelnic refăcut în 1853 pomenește de Mihai Viteazul, Matei Vodă și monahia Ștefania. Restaurarea făcută de cocoana Stana Dincă Moga a fost a doua din istoria bisericii, iar actuala formă de cruce a lăcașului datează tot din acea vreme — forma inițială fiind de tip navă.

Pictura bisericii

Pictura, în stil realist-renascentist, a fost realizată în 1871 de Mihalache Dragomirescu, ucenicul marelui pictor Tătărescu — anul fiind menționat într-un colț al scenei „Ducerea Sfintei Cruci". Inițial în frescă, pictura a fost alterată în 1932, când zugravul Velici din Turnu Severin a pictat în ulei peste frescă. A fost refăcută în 1983 de pictorul Drejoi și, din nou, în 1998, de pictorul Pana Iulian. Tot în 1998, pentru a proteja pictura de fumul lumânărilor, s-a construit un pridvor în fața bisericii, unde au fost mutate sfeșnicele.

În pronaos, în stânga intrării, se află portretul Preasfințitului Episcop Iosif al Râmnicului, iar în dreapta, portretele restauratoarei Stana Dincă Moga, ale Preasfințitului Episcop Gherasim al Râmnicului și al P.C. Pr. Dumitru Coconu — ultimele două realizate în urma restaurării picturii din 1998.

Odoarele bisericii

Biserica păstrează câteva odoare de valoare istorică deosebită: o Sfântă Evanghelie tipărită sub mitropolitul Nifon, în 1856, îmbrăcată în argint, purtând inscripția „Pomenește, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale, care au adus într-însa acest dar: Toma, Maria, 1857"; o cruce din argint în filigran; sfeșnice și icoane mici; o cutie din argint pentru Sfânta Împărtășanie; și un Sfânt Potir remarcabil prin vechime și masivitate, aflat — din motive necunoscute — la Biserica Domnească, purtând inscripția „Acest Sfânt Potir s-a făcut cu cheltuiala doamnei Lucsandra, dat la Sfânta Troiță în 1805." Toate obiectele vechi de cult au fost predate Episcopiei Slatinei, în vara anului 2008, pentru a fi expuse în viitorul muzeu eparhial.

Cimitirul și ultima resfințire

În jurul bisericii au existat, cândva, mai multe morminte. Astăzi, în curte se mai păstrează o singură cruce, pe care scrie: „Aici odihnește Andrei și soția sa Constandina — 1866." Ultima resfințire a bisericii a avut loc pe 19 septembrie 1999, oficiată de Preasfințitul Episcop Gherasim al Râmnicului.

Vezi cronologia completă și evenimentele recente →